Era o zi de toamna,sau o seara de vara,nu prea conta asta...

Era o zi de toamna,sau o seara de vara,nu prea conta asta,dar conta ca timpul trecea greu,fara apasare,presarand in urma noastra si peste noi eliberare,detasare.Eram impreuna si nu aveam nici un plan,altul decat a trai prezentul.Mai intai ne-am culcat pe iarba,pe spate si inainte sa ne privim de aproape,amandoi am privit cerul.Pamantul umed ne-a imbratisat si transpus intr-o stare de armonie existenta parca din vremuri de demult,dar amplificata de acel moment,din acea seara de toamna,sau zi de vara.Stiu doar ca amandoi iubeam toamna,si impreuna ne ascundeam de soare.Nu mai stiu daca mi-am pus mana dupa gatul tau chiar atunci,sau cand te-am sarutat prima data,stiu doar ca ne-am petrecut seara ca doi copii,cu chef de joaca,cu chef de al cunoaste pe celalalt,inocenti si obraznici in egala masura,fara masura.Atunci te-am iubit cel mai mult,pentru ca atunci ma cunosteai cel mai putin,atunci eram eu.Peste cateva clipe eram tot intinsi pe iarba,insa inconjurati de copaci si iti lipeam frunze pe piele,echilibrul nostru prinsese radacini.Eu eram la adapostul tau,tu la adapostul meu,respiram si aveam pofta de aer.Dupa alte cateva clipe luam micul dejun la o terasa din lemn,pe o plaja din nisip,in urechi si in ochi ne canta marea.Ne-am tinut de mana si am inaintat precum valurile.Am baut limonada,am lasat in urma noastra,urme de pasi si peste cateva clipe era seara,prelungirea unei dimineti de vara,ce ne-o doream a fi toamna.Amandoi asteptam sa ne cunoastem si mai bine,am tras o linie imaginara si amandoi am trecut peste ea.Dimineata ne-a trezit un cosaj,era verde ca noi,poate ca incerca sa ne spuna ceva,la fel cum incearca si cerul,ori de cate ori il priveam.
Poate ca avea dreptate.